No tracks found into library
Marius Popp s-a nascut pe data de 21 septembrie 1935, la Sibiu si este cunoscut ca pianist, compozitor si profesor. A studiat arhitectura la Institutul Ion Mincu din Bucuresti. Inca din anul 1964 a inceput sa se remarce prin concerte si inregistrari radio. Intre anii 1970 si 1973 participă la Festivalurile de Jazz de la San Sebastian, Varsovia, Lubliana si Praga. In aceasta perioada de relativa deschidere, urca pe scena, in Bucuresti, ca invitat al lui Lionel Hampton (1971) si alaturi de Aura Urziceanu canta cu Art Farmer, Slide Hampton si Johnny Griffin la Sala Palatului, in 1973. In 1974 fondeaza Festivalului de Jazz de la Sibiu, iar doi ani mai tarziu apare in primul restaurant - club de jazz din Bucuresti. Isi continua seria de aparitii pe scena cu mari staruri ale jazz-ului, alaturi de Barney Kessell (1977). Participa la Festivalurile de jazz de la Debreczen, Praga, Mannheim, Göttingen, Nagykanissa. Activitatea sa pe scena jazz-ului este recompensata cu o suită de premii precum Premiul Uniunii Compozitorilor, al UNITER, al Uniunii Criticilor Muzicali sau al revistei Actualitatea Muzicala. In ultimii ani continua apariţiile la Festivalurile de Jazz de peste hotare, la cele din tara si in cluburile bucurestene de gen. Marius Popp este si autorul primului manual de jazz elaborat si publicat in Romania, iar din 1999 este lector la Alpenzeller Jazz Days, in Elvetia. Read more on Last.fm. User-contributed text is available under the Creative Commons By-SA License; additional terms may apply.